Scurt istoric
Din anul 1969 s-a pus în funcţiune complexul de vinificaţie şi a început dezvoltarea într-o formă nouă a cercetărilor de vinificație. Complexul de vinificație, plasat în mijlocul a peste 1000 de hectare de viță-de-vie, cu plantații experimentale și colecții ampelografice, a fost unul din cel mai moderne combinate de vinificație și laboratoare de cercetare viti-vinicolă din țară la acea vreme. Totodată, a început o nouă etapă de aprofundare a cercetărilor privind compușii esenţiali pentru producerea proceselor de macerare, macerare-fermentare, prelucrarea diferenţială a mustuielii şi mustului în funcţie de tipul de vin obţinut. S-au organizat cercetări asupra conţinutului de compuşi volatile de importanță deosebită pentru calitatea produselor vinicole, cât şi pentru elaborarea şi învechirea vinurilor şi distilatelor de calitate superioară.
Au fost extinse cercetările asupra parametrilor calitativi ai materiei prime, pe soiuri, pentru delimitarea arealelor de cultură a viţei de viei şi tipizarea vinurilor. În anul 1982, în domeniul vinificaţiei s-a introdus un profil nou, cercetarea microbiologică, cu privire la microflora levuriană a podgoriei Ştefăneşti.
Cercetările asupra strugurilor au permis cunoaşterea conţinutului de compuşi volatili constituenți ai aromei, antociani şi polifenoli, de aminoacizi şi substanţe minerale, în interesul tipizării vinurilor pe soiuri şi în funcţie de calitate.
Tot în această perioadă în complexul de vinificaţie a fost îmbunătăţită tehnologia de producere a vinurilor aromate şi roşii prin macerarea în cisterne metalice rotative termostatate, conducând la scurtarea duratei procesului de macerare-fermentare, extracţia mai intense a compuşilor valoroşi (aroma sau culoare) din mustuială.
În anul 1987 s-au extins cercetările privind valorificarea produselor secundare de la vinificaţie, obţinerea şi învechirea distilatelor, extragerea acidului tartric din drojdie, obţinerea vinarsului de calitate superioară şi producerii Muscatului spumant.
În domeniul tehnologiei de preparare a vinarsului de calitate superioară a fost elaborată procedura de obţinere prin determinarea exactă a: momentul de recoltare a strugurilor, procedeele de prelucrare a strugurilor, parametrii optimi ai vinului care trebuie sa le îndeplinească în vederea distilării. Cercetări efectuate în cadrul complexului de vinificaţie au dus la precizări privind obţinerea de rachiuri de calitate prin fermentare rapidă şi distilare continuă, în flux a tescovinei. Au fost efectuate studii asupra potenţialului tartric al soiurilor de struguri şi s-a elaborat tehnologia obţinerii tartratului acid de calciu, apoi a acidului tartric, din tirighie, drojdie, tescovină şi vinasă de la distilarea vinului.
În prezent, în urma reorganizării prin HG 706/2019 Complexul de vinificație va face obiectul retehnologizării și redimensionării la noile condiții tehnico-economice.