Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefaneşti-Argeş cu sediul în Oraşul Ştefăneşti, strada Şos. Bucureşti Piteşti nr. 37, Judeţul Argeş, organizează concurs pentru ocuparea a 2 ( două) posturi contractual vacante de conducere cu respectarea prevederilor Legii nr.183/2023 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare, inovare şi a HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
Şef bază experimentală pilot Ferma Goleasca-Văleni, 1 post cu normă întreagă;
Şef bază experimentală pilot Complex Vinificaţie 1 post cu normă întreagă
Documentele solicitate pentru întocmirea dosarului de concurs:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului ataşat;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau naştere ( document prin care s-a realizat schimbarea numelui) după caz;
d) copia documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, inclusiv foaia matricolă, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specific ale postului solicitate de instituţia publică;
e) dovada deţinerii gradului profesional de cercetare-dezvoltare corespunzător postului pentru care candidează, minim cercetător ştiinţific gradul III (CS III), Cercetător recunoscut R2/IDT II sau ICS (inginer de cercetare senior);
f) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi/sau în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
g) curriculum vitae model European şi anexe la acesta, dacă este cazul;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
i) certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
j) altele conform art.1 O din HG nr.1568/2024.
La depunerea dosarului de concurs, candidaţii vor prezenta, în original, documentele depuse în
copie, în vederea certificării „conform cu originalul”.